MOVING: Vizită de lucru în România

În perioada 22 – 26 aprilie, am organizat o vizită de lucru în România, găzduind trei parteneri regionali din cadrul proiectului MOVING și stakeholderii acestora care au arătat un interes deosebit în a învăța despre formele de turism sustenabil și cum pot contribui acestea la reziliența și sustenabilitatea zonelor montane: Macedonia de Nord (turism rural), Ungaria (cunoștințe despre agroecologie) și Serbia (mielul Sjenica – Denumire de Origine Protejată). 

Am început vizita în eco destinația Zărnești – Piatra Craiului, prima eco destinație certificată din țară. Participanții s-au implicat într-o serie de întâlniri și discuții împreună cu stakeholderi locali ce au un rol cheie pentru implementarea conceptului de ecoturism certificat. Președintele Asociației de Ecoturism din România ne-a prezentat principalii pași necesari pentru implementarea conceptului de „ecoturism certificat” în România, precum și principalele caracteristici ale acestui concept, în timp de directorul Parcului Național Piatra Craiului ne-a descris statutul parcurilor naționale în România, rolul și caracteristicile Parcului Național Piatra Craiului și cum poate fi inclusă activitatea turistică în zonele protejate, într-o manieră responsabilă.

Participanții au cunoscut și reprezentanți ai unor afaceri locale ce contribuie la reziliența și sustenabilitatea zonei montane:

  • O pensiune eco-certificată care oferă și servii de ghid și care a prioritizat în activitatea ei includerea comunității locale și prezervarea biodiversității locale. 
  • Un antreprenor tânăr și local care s-a specializat în apicultură și care colectează miere de o calitate superioară. 

De asemenea, participanții au putut observa impactul negative al turismului de masa în comunele învecinate și importanța păstrării arhitecturii tradiționale locale pentru prezervarea peisajului natural, principala atracție turistică a zonei. 

Vizita de lucru a continuat în eco destinația Țara Hațegului – Retezat, unde participanții i-au cunoscut și au discutat cu principalii membrii ai organizației de management a eco destinației. Managerul Asociației de Turism Retezat, organizația de management care coordonează dezvoltarea și promovarea eco destinației, ne-a prezentat începuturile asociației, parteneriatul strategic din zonă, rolul asociației și principalele activității din cadrul acesteia. 

Reprezentanții atracțiilor locale naturale, culturale și științifice (Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și Parcul Național Retezat) ne-au prezentat exemple de bună practică în folosirea responsabilă a resurselor naturale și atracțiilor turistice, care contribuie la prezervarea și conservarea biodiversității locale și care colaborează cu comunitățile locale (ex.: prin implicarea tinerilor în cea mai mare activitatea de voluntariat la nivel național sau derulând activități de educație și conștientizare asupra meseriei de păcurar/ păstor și importanța păstrării acestei tradiții). 

Pentru o mai bună înțelegere a contextului local, participanții au vizitat Casa Geoparcului, unde au aflat despre traseul tematic și au vizitat doi producători locali:

  • Cămara din Totești este o mica afacere locală de familie specializată în producția de gemuri din flora locală (liliac, iasomie, mac, violete). 
  • Participanții au descoperit procesul de preparare a „virșli” – un cârnat specific județului Hunedoara. 

Vizita de lucru s-a terminat cu o oprire la Cetatea Mălăiești, unde am discutat despre importanța reabilitării patrimoniului cultural, care are un impact pozitiv asupra bunăstării comunității locale. 

Feedback-ul primit de la participanții a fost pozitiv, subliniind importanța organizării acestor evenimente în cadrul proiectului. Participanții au apreciat prezentările și discuțiile oneste și profunde, precum și oportunitatea de a cunoaște și a interacționa cu profesioniști. Toți participanții au fost de acord că pe durata celor 5 zile au reușit să descopere noi tipuri de afaceri în zona montană, să fie inspirați și să împărtășească mai departe aceste modele.  

Cătălina Rogozan, Highclere Consulting