MOVING: Planuri pentru un viitor al Țării Făgărașului, așa cum și-l doresc oamenii locului
Mai mulți factori interesați cheie din Brașov s-au întâlnit să discute despre viitorul regiunii Țara Făgărașului, la Cobor. Întâlnirea organizată în 16 martie 2023, la Gospodăria Cobor a avut ca scop să pună la aceeași masă autorități publice locale și județene, antreprenori locali și ONG-uri din zonă și să dezbată mai multe previziuni despre viitorul zonei în 2050. Inițiativă a proiectului MOVING, procesul de dezbatere s-a concentrat pe următoarele teme: cum ne dorim să arate microregiunea Țara Făgărașului în 2050, nevoile și constrângerile existente pentru a ajunge la viitorul dorit, pașii care trebuie urmați.
Cele mai multe discuții au avut loc în jurul următoarelor probleme: lipsa finanțărilor, lipsa infrastructurilor de transport, de vizitare etc., lipsa resurselor umane, lipsa unei Organizații de Management a Destinației, incoerență în dezvoltare și promovare, o colaborare deficitară între autorități, entitățile private și ONG-uri. Ca urmare a concluziilor acestei prime întâlniri, cei prezenți și-au manifestat intenția de a colabora mai strâns în continuare și chiar să contribuie la crearea unei Destinații Eco-turistice Țara Făgărașului, începând prin a pune bazele unei organizații de management, împreună cu factorii interesați din județul Sibiu, pași care vor fi urmați în 2023 și 2024.
Pentru o mai bună reprezentare și interacțiune, participanții au lucrat pe în trei grupuri: autorități publice (reprezentanți ai Consiliului Județean Brașov, Parlamentului României, primăriile comunelor Viștea și Ticuș, Asociația Grupul de Acțiune Locală „Răsăritul Țării Făgărașului”, Agenția de Protecție a Mediului Brașov, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Brașov, Garda de Mediu), antreprenori locali (Carpathian Nature Tours, Microgreens Țara Făgărașului, Travel Carpathia, Șura Culinară Șomartin, Muzeul de Pânze și Povești, Casa Terra) și societate civilă (Asociația Poveștile Carpaților, Asociația S.O.S Țara Făgărașului, Asociația Comperio Medela, Asociația Institutul de Cercetare Făgăraș, Asociația de Ecoturism România, Fundația Ștefan Câlița).
Pe viitor, autoritățile publice doresc să includă integrarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului „Ţara Făgăraşului” în Organizația de Management a Destinației dezvoltată la nivelul județului Brașov și există deschiderea pentru dezvoltarea unei Organizații de Management a Destinației la nivel intra-județean (i.e.: județele Brașov și Sibiu). Sectorul privat se va concentra pe susținerea școlilor profesionale (meșteșugari) și pe dezvoltarea de programe de internship, organizarea de evenimente pentru promovarea integrată a zonei, deschiderea unui dialog între sectorul public și cel privat, sesizarea autorităților publice privind problemele întâlnite de către antreprenori și propuneri concrete pentru îmbunătățirea legislației.
Reprezentanții societății civile au propus dezvoltarea unei Federații a ONG-urilor din Țara Făgărașului, care împreună cu Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional Pentru Dezvoltare Durabilă şi Promovarea Turismului „Ţara Făgăraşului” și cu Asociația Antreprenorilor din Țara Făgărașului să compună bordul de coordonare și administrație a micro-regiunii Țara Făgărașului. Totodată, se va realiza un calendar comun de evenimente și se va îmbunătăți comunicarea în zonă și promovarea zonei. Raportul complet al întâlnirii poate fi descărcat de aici.
Proiectul MOVING dorește să contribuie la dezvoltarea de politici europene, prin îmbunătățirea lanțurile valorice montane existente sau crearea altelor noi pentru a se sprijini reziliența și sustenabilitatea regiunilor montane. În acest an, următoarele activități din cadrul proiectului vor presupune o analiză amănunțită a mențiunii de calitate facultativă „Produs Montan”, dorindu-ne să cuprindem perspectivele producătorilor și ale consumatorilor și pilotarea unei școli de vară, unde să discutăm aspecte privind sustenabilitate în turism și în sistemul alimentul cu tinerii din Brașov. Mai multe despre proiect aici.
Alina Alexa, Highclere Consulting