Reducerea poluării bazinului hidrografic al Dunării (BHD) cu elemente nutritive și pesticide rezultate din agricultură este, de mulți ani,  un obiectiv important al ICPDR în susținerea punerii în aplicare a Convenției pentru protecția fluviului Dunăre și a Directivei Cadru UE privind apa.  Angajamentul recent al ICPDR de a-și extinde obiectivul și a cuprinde și sectorul agricol pentru a dezvolta un ‚Ghid privind agricultura durabilă’ care să fie mai cuprinzător este foarte binevenit.   Însă există și multe provocări și Mark Redman pune următoarea întrebare: au toți fermierii  din BHD acces la informațiile, consilierea și formările de care au nevoie pentru a face tranziția spre practici agricole mai durabile?

Angajamentul ICPDR pentru agricultură durabilă se construiește, în mod logic, pe conceptul original al Celei mai bune practici agricole (BAP) dezvoltat și aplicat acum mai bine de 15 ani cu sprijinul UNDP/GEF. Această progresie recunoaște în mod evident două realități importante. În primul rând, că riscul reînnoit al creșterii poluării agricole nu se poate decupla de tendința de creștere a producției agricole în BHD fără o perspectivă mult mai holistică asupra naturii și direcției agriculturii din regiune.  Și în al doilea rând, că în BHD există multipli factori care cauzează poluare agricolă, inclusiv unele aspecte socio-economice puternic înrădăcinate în zonele rurale din zona mijlocie și joasă a BHD care nu pot fi abordate exclusiv din perspectiva „bunelor practici”.

Pentru a îmbunătăți condițiile ce contribuie la o agricultură durabilă în BHD este necesar un efort comun al autorităților relevante. Din fericire, există posibilitatea aplicării a numeroase politici noi și interesante, mai ales prin programarea Politicii Agricole Comune (PAC) a UE post-2020 de către statele membre cu teritorii în BHD.  Însă există un aspect central care trebuie analizat cu atenție – reușita unei producții agricole mai durabile implică în mod inevitabil o schimbare de paradigmă de la „intensitatea produselor agro-chimice” la „intensitatea cunoștințelor”.

Această schimbare de paradigmă nu ține doar de complexitatea tot mai mare a gestionării unor sisteme diferite de producție agricolă cu mai puțini fertilizatori minerali și pesticide, ci și de ritmul actual rapid de transformare a agriculturii. Fermierii din BHD se confruntă cu un flux fără precedent de oportunități noi și interesante, pe de o parte (de ex. digitalizarea) și de provocări noi și îngrijorătoare, pe de altă parte (de ex. criza climatică). Pe măsură ce ritmul schimbării și incertitudinea inerentă cu care se confruntă fermierii cresc, la fel crește și nevoia de accelerare a schimbului de cunoștințe cu și între fermieri și de accelerare a creării de noi cunoștințe prin cercetare și inovare corespunzătoare (ideal cu fermierul la cârmă!).

Deși există deja o cantitate semnificativă de cunoștințe existente (precum și cunoștințe noi produse de cercetare) care sunt relevante pentru oportunitățile și provocările cu care se confruntă fermierii din BHD, există și o tendință ca acestea să rămână fragmentate și insuficient aplicate în practică.  Această situație nu apare doar în BHD.  Este tot mai larg recunoscut pe teritoriul UE faptul că aportul insuficient sau lent de cunoștințe noi și soluții inovatoare în agricultură (mai ales din partea fermelor mici și mijlocii) împiedică atât competitivitatea imediată a sectorului agricol cât și tranziția ușoară a acestuia către un viitor mai durabil.

Și acesta este momentul când în lexicul ICPDR și-a făcut loc un nou concept – anume acela al Sistemului de cunoștințe și inovare în agricultură (AKIS). 

AKIS e un concept folosit tot mai mult pentru a descrie organizarea și interacțiunea tuturor persoanelor, organizațiilor și instituțiilor care creează, transferă și folosesc cunoștințe și inovare pentru agricultură și alte activități asociate. Acesta include fermieri, organizațiile fermierilor și rețelele acestora, consilieri, furnizori / cumpărători și alte servicii tehnice, furnizori de educație și formare agricolă, cercetători, ONG-uri, media etc.

Conceptul AKIS este foarte flexibil.  Acesta se discută cel mai adesea la nivel național, deși se poate aplica la fel de bine și la nivel internațional sau sub-național (regional).  De asemenea, el se poate aplica la nivelul fermierilor individuali, al exploatațiilor comerciale sau al familiilor de fermieri – așa-numitul micro AKIS!

În BHD există o mare diversitate de AKIS naționale/regionale. Deși există unele exemple de sisteme puternice și integrate, în majoritatea țărilor/regiunilor rămâne loc pentru o interconectare mai integrată și mai eficientă a tuturor actorilor care generează, împărtășesc și folosesc cunoștințele și inovarea pentru agricultură și toate celelalte domenii inter-relaționate.  Aici intră crearea unor legături mai strânse între cercetare și practică, dezvoltarea unor servicii solide de consiliere agricolă cu resurse mai bune, cunoștințe/aptitudini mai bune și abordări noi ale organizării și furnizării de consiliere; cultivarea și diseminarea inovării și sprijinirea adoptării de instrumente digitale de către fermieri și consilieri.   

O inițiativă foarte interesantă de politici și networking concepută de Comisia Europeană și inițiată în perioada 2014-2020 este Parteneriatul european pentru inovare privind productivitatea și durabilitatea agriculturii  (EIP-AGRI).  Scopul EIP-AGRI este acela de a accelera inovația agricolă și schimbul de cunoștințe la firul ierbii. El se bazează pe un model de inovare interactivă care promovează colaborarea între diverși actori (de ex. fermieri, consilieri, cercetători etc.) pentru identificarea nevoilor/oportunităților reale și pentru mai buna folosire a tipurilor de cunoștințe complementare cu scopul de a co-crea și a disemina soluții inovatoare gata de aplicat în practică.

EIP-AGRI beneficiază de un set unic de măsuri și instrumente finanțate în cadrul a două politici europene aflate într-o strânsă sinergie: programul cadru al UE pentru inovare și cercetare Orizont 2020 care funcționează la nivelul UE plus bugetul pentru dezvoltare rurală (Pilonul II) al PAC programat la nivel regional de autoritățile naționale relevante din statele membre. Un reper important în EIP-AGRI îl reprezintă așa-numitele Grupuri operaționale create cu finanțare din fondurile de dezvoltare rurală pentru a stabili și implementa ‚proiecte locale interactive de inovare’ care sprijină dezvoltarea inovării în cadrul grupurilor de actori relevanți într-o manieră de jos în sus.

Există numeroase Grupuri operaționale EIP-AGRI deja stabilite în BHD, iar acestea au un potențial major de a crea soluții inovatoare care vor face agricultura din regiune mai inteligentă, mai eficientă și mai durabilă.  În același timp, proiectele comunitare de cercetare și de inovare finanțate prin Orizont 2020, cu parteneri în BHD aplică „abordarea cu actori multipli” pentru a atrage actori diverși cu cunoștințe complementare care să lucreze împreună pe aspecte similare ce țin de agricultura durabilă și zonele rurale.  Mai mult, alte programe comunitare cum ar fi LIFE Plus și Interreg includ și ele sprijin pentru inovare și schimb de cunoștințe care se pot aplica problemelor agricole din regiune.

Au toți fermierii din BHD acces la informațiile, consilierea și formările de care au nevoie pentru a face tranziția spre practici agricole mai durabile? Cu siguranță nu încă.  Însă conștientizarea nevoii de îmbunătățire a schimbului de cunoștințe și inovare devine tot mai bună și desfășurarea PAC post-2020 cu obligația impusă tuturor statelor membre de a-și consolida AKIS va acționa cu siguranță ca un imbold pentru viziunea ICPDR despre o agricultură durabilă în BHD.