Închiderea granițelor naționale, riscul opririi activității multor afaceri din industria agro-alimentară, precum și rafturile golite de făină și drojdie, au dus în primele săptămâni ale stării de urgență cauzate de virusul COVID-19 la un sentiment de teamă – atât între consumatori, cât și în industrie. Perspectiva unei crize alimentare dintr-o dată a devenit un scenariu plauzibil. Scăderea cu aproape 70% a fluxurilor de consumatori către piețele agro-alimentare, precum și închiderea unora dintre ele, i-a determinat pe mulți producători să tragă semnale de alarmă în mass-media cu privire la faptul că tone de lactate, carne, dar și de legume, riscă să se deterioreze încă de la începutul sezonului agricol. În luna martie producătorii din sectorul vegetal au fost, de asemenea, împărțiți între a-și proteja serele de îngheț și ogoarele de secetă.

Ca răspuns la toate acestea, pe data de 30 martie 2020, Ministerul Agriculturii și al Dezvoltării Rurale a pus la dispoziția micilor producători un portal, unde aceștia pot înregistra cantitățile de legume disponibile în vederea facilitării unui dialog cu marile lanțuri de retail[i]. O săptămână mai târziu Ministrul Oroș revine cu promisiuni că ordonanțele militare vor suferi o modificare pentru a garanta deschiderea piețelor agro-alimentare pe perioada crizei și anunță pornirea sistemelor de irigații pentru a veni în sprijinul producătorilor. Acesta menționează public că problemele cele mai mari ale producătorilor agricoli din această perioadă sunt stocurile mari, procurarea inputurilor agro-chimice, cât și a unor furaje din import, care sunt îngreunate de transportul greoi prin culoarele verzi și de activitatea portuară perturbată.

În ciuda acestor probleme, o analiză publicată recent legată de securitatea alimentară la nivel național[ii] indică faptul că industria agro-alimentară din România are potențialul de a se autosusține din producția internă, dar și că în anii 2014-2019 capacitatea de procesare internă a putut acoperi aproape în totalitate necesarul de consum din România (în unele cazuri, cum ar fi anii 2015 și 2016 chiar depășindu-se cu 10%) – vești îmbucurătoare pentru România.

Cu toate acestea, lipsește o cercetare și o analiză detaliată, bazată pe date, vis-a-vis de felul cum România – o țară unde 9 din 10 ferme sunt mici, sub 5 hectare [iii] – poate asigura securitatea alimentară a populației la nivel regional. Acest articol își propune să răspundă la această întrebare, prezentând câteva dintre concluziile proiectului SALSA.

Proiectul european SALSA [iv] , care s-a desfășurat în ultimii 4 ani, contribuie cu date legate de relevanța fermelor mici pentru securitatea alimentară la nivel regional, la un moment când această problemă este mai relevantă ca oricând. Proiectul a studiat contribuția fermelor mici la securitatea alimentară în două regiuni ale țării, și anume județele Giurgiu și Bistrița Năsăud. Proiectul s-a concentrat pe ferme mici cu până la 5 hectare de teren și o dimensiune economică de maxim 8 unități (ESU, echivalentul a EUR 9.600 marjă brută standard). De asemenea, cercetătorii din proiectul SALSA au ținut cont de relația specifică dintre fermele mici și gospodăria lor, în special de importanța consumului propriu de produse din fermă.
Studiile efectuate în anul 2018 au arătat faptul că fermele mici din regiunile Giurgiu și Bistrița Năsăud contribuie deja substanțial la securitatea alimentară la nivel regional.

Jud. Bistrița Năsăud

Harta produsă din imagini satelit prin Proiectul SALSA arătând (1) Suprafața agricolă a județului (imagine stânga, zona verde) și (2) probabilitatea prezenței fermelor mici (imagine dreapta, zona albastră)

Micii fermieri din județul Bistrița Năsăud produc între 80-100% din producția regională de cartofi și carne de porc. O proportie foarte mare din totalul de cartof (80-100%) este consumată în judet, în timp ce producția de carne de porc acoperă consumul din județ, iar o treime este vândută și în afara județului. Fermele mici de produse lactate din Bistrița Năsăud produc între 60-80% din totalul din regiune, 70% din producție fiind comercializat în afara județului și contribuind astfel la securitatea alimentară și în afara regiunii[v].

Jud. Giurgiu

Harta produsă din imagini satelit prin Proiectul SALSA arătând (1) Suprafața agricolă a județului (imagine stânga, zona verde) și (2) probabilitatea prezenței fermelor mici (imagine dreapta, zona albastră)

În județul Giurgiu, producția de ouă este asigurată atât de fermele mici, cât și de ferme mari. 80-100% din producția totală de ouă provenită de la ferme mici acoperă necesarul de consum al județului, atât pentru autoconsum (în cadrul gospodăriei în care s-au produs ouăle), fie comercializate prin rețele informale (rude, vecini etc). Deși micii producători de roșii cultivă numai 1.92% din suprafața agricolă a județului cu această cultură, pe acesta suprafață se obține 80-100% din producția totală de roșii din Giurgiu. Până la 70% din producție este vândută către alte regiuni, putând acoperi în sezonul cald necesarul de roșii din întreg sudul tării [vi].

Datele adunate prin proiectul SALSA validează faptul că fermierii mici intervievați din Giurgiu și Bistrița păstrează în medie doar 26% din producție pentru consum propriu. Pe lângă păstrarea tradițiilor culinare, stilul lor de viață, în care producția mâncării proprii joacă un rol cultural central, atenuează măcar parțial sărăcia în mediul rural și completează sprijinul social (oferit prin pensii și ajutor social multor ferme mici de subzistență din mediul rural). De asemenea, la nivel nutrițional, acest stil de viață asigură accesul gospodăriilor din mediul rural, precum și al familiilor extinse, la hrană sănătoasă. Posibilitatea exploatațiilor mici de a contribui la disponibilitatea alimentelor, pe lângă gospodărie, și la nivel regional sau național depinde în mare măsură de integrarea sistemului alimentar regional în comerțul național sau global cu produse alimentare. Nu în ultimul rând, exploatațiile mici aduc un aport direct la menținerea tradițiilor alimentare, producând deci o cultură locală bazată pe gastronomia locală, care duce la o mai mare stabilitate, diversitate și rezistență a sistemelor alimentare.

Cu toate acestea, datele la nivel regional din cele două județe din România relevă și faptul că fermele mici sunt din ce în ce mai orientate către piață. Astfel, pe lângă ferme mici, convenționale, la limita subzistenței au apărut și tipuri de fermieri antreprenoriali, ale căror ferme sunt parte din cooperative, precum și o mică proporție de ferme mici, implicate parțial în agricultură.

Indiferent de tipologia cu care au fost identificați, fermierii mici intervievați își doresc să comercializeze și să se dezvolte, mai ales prin successiunea terenurilor către cei tineri. De altfel, în ambele județe studiate de proiect, și indiferent de tipologia de ferme mici în care s-ar încadra conform studiilor noastre, fermierii intervievați și-au exprimat dorința de a crește și a continua producția, în ciuda provocărilor cauzate de lipsa forței de muncă, majoritatea motivând că acesta este un stil de viață și de a-și procura propria hrană pentru ei și familiile lor, dacă nu o sursă de venit considerabilă.

Ne aflăm, nu doar în mijlocul unei crize care cere măsuri rapide de redresare a pieței, dar și în mijlocul perioadei în care trebuia să fie pregătit viitorul Plan Strategic pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru perioada de programare 2021-2017, în care este esential să se includă măsuri speciale de susținere a accesării pieței de către micii producători. În acest sens, proiectul SALSA poate aduce date și dovezi în sprijinul autorităților vizavi de politicile publice cele mai necesare susținerii contribuției micilor producători la securitatea alimentară.

Pe baza unei analize SWOT a fermelor mici din România, precum și a unei întâlniri de validare cu 40 de experți, cunoscatori ai conceptului de ferme mici din Estul Europei, am identificat câteva arii de acțiune prioritare pentru țările din regiune, în viitoarea perioadă de programare. Deși numeroase fonduri au fost deja dedicate în aceste direcții și până acum, investițiile în infrastructură rutieră și în servicii pentru zonele rurale, precum și măsurile de reînnoire generațională rămân importante. Măsurile de agro-mediu și cele ce vizează diversificarea activităților în zonele rurale cu valoare naturală ridicată pot diversifica sursele de venit ale fermelor mici, ajutându-le să-și promoveze activele unice. Măsurile specifice necesare au fost explicate mai pe larg în Sinteza SALSA de Politici Publice pentru Ferme Mici din Europa de Est[vii] și raportul extins de analiză realizat de Highclere Consulting pentru proiect[viii].

În continuare găsiți 7 măsuri prioritare pentru susținerea fermelor mici în viitoarea perioadă de programare:

1. Încurajați lanțurile scurte – conectând ruralul cu urbanul

Gândind acțiunile din viitoarea perioadă de programare din perspectiva problemelor ridicate de actuala pandemie, dar și a posibilelor șocuri viitoare, consolidarea și diversificarea lanțurilor de aprovizionare scurte[ix] continuă să fie cea mai importantă prioritate pentru a construi punți între fermele mici și consumatorii urbani și a asigura securitatea alimentară la nivel regional.

Entitățile eligibile ar trebui să includă posibilitatea înscrierii unui număr mai mare de fermieri beneficiari în astfel de scheme, dar și inițiative orientate spre consumator, cu vânzări online[x], precum food hub-urile, grupurile de achiziție directă, vizite la fermă care încurajează culegerea produselor de către vizitatori, magazine fizice și online (eventual cu sistemele de distribuție necesare), aplicații mobile și agricultură sprijinită de comunitate (ASC). În acest scop, pentru viitoarea perioadă de programare, ar trebui majorată alocarea bugetară destinată promovării educaționale către consumatori și promovarea pe rețele sociale a produselor ce aparțin unor branduri mai mici din aceste lanțuri scurte.

ONG-urile, GAL-urile, dar și punctele turistice HORECA (acestea fiind un actor deosebit de util în această configurație) ar trebui să fie în continuare eligibile pentru finanțare în cadrul acestor aranjamente, mai ales că pensiunile și restaurantele sunt printre cele mai afectate afaceri în acest moment.

Cu toate acestea, capacitatea măsurilor destinate mediului rural de a ținti și a ajunge într-adevăr la fermele mici depinde de organizarea și implicarea fermelor mici și a reprezentanților acestora în dezvoltarea noilor Planuri strategice PAC, precum și de simplificarea criteriilor de eligibilitate.

2. Mențineți piețele agro-alimentare deschise

Autoritățile locale ar putea și ele să joace un rol important în menținerea diversității lanțurilor de aprovizionare agro-alimentare, păstrând și crescând numărul de piețe locale destinate fermierilor și artizanilor. Pe lângă acestea, ar putea fi organizate și piețe în zone urbane atractive, cu un număr mare de vizitatori, și la sfârșit de săptămână.

3. Vânzarea directă necesită clarificare și promovare

În acest sens, având în vedere importanța crescută a vânzărilor directe  în timpul acestei crize alimentare, dezoltarea unor reglementări potrivite capacităților logistice ale micilor fermieri pentru a livra produsele la ușa clientului ar putea aduce activitatea mai multor ferme mici în legalitate și asigura siguranța consumatorilor.

Autoritățile naționale și regionale trebuie să ofere, de asemenea, mai multă flexibilitate, comunicare clară și exemplificată legată de cerințele legislative care le afectează (inclusiv cele privind igiena, vânzările directe, etichetarea și impozitarea), precum și o aplicare mai treptată a penalizărilor și o armonizarea mai bună între variile instituții publice ce se ocupă de monitorizarea acestor reglementări.

4. Servicii de Consiliere Agricolă pentru micii producători

Serviciile de Consiliere Agricolă (SCA) naționale ar trebui să ofere servicii gratuite sau finanțate din fonduri publice pentru fermele mici, dar totodată ar trebui să formeze personalului, să-și diversifice serviciile dincolo de informarea despre condiționalitățile de bază ale PAC. Fermele mici au nevoie de mai multă educație cu privire la bunele practici regionale. Sprijinul consultativ s-ar putea axa pe promovarea unor inițiative bazate pe lanțuri de aprovizionare scurte și bune practici regionale în rândul fermelor mici ca formă de educație.

În al doilea rând, fermele mici au, de asemenea, nevoie de mai multă formare în ceea ce privește brandingul și marketingul bazat pe storytelling, pentru a putea dezvolta metode mai bune de etichetare și de promovare, de atragere a consumatorilor și de a obține valoare adăugate din produsele lor.

5. Regionalizarea strategiilor de dezvoltare și colaborare în lanțurile agro-alimentare

Cu toate acestea, diferite regiuni din Estul Europei, dar și din România, se confruntă cu provocări specifice, care pot atârna mai greu decât cele 4 arii prioritare discutate mai sus în lista măsurilor prioritare PAC. Spre exemplu, în regiunea de Nord-Est a României problemele legate de lipsa forței de muncă, cadastru și de infrastructură se resimt mai acut decât în alte zone, iar micii producători din această zonă doresc accesul la forme de credit potrivite dimensiunii afacerii lor. Numărul cooperativelor, al punctelor de procesare, al piețelor regionale, numărul și caracteristicile consumatorilor dictează măsura în care micii producători se pot integra pe piața regională, dar și în lanțurile alimentare naționale. Pentru a putea veni în ajutorul micilor producători, autoritățile naționale și regionale ar trebui să încurajeze prin viitorul Plan Startegic devoltarea de politici adaptate cerințelor fiecărui teritoriu și sistem alimentar regional, mai degrabă decât o abordare națională uniformă.

De asemenea, încurajarea colaborărilor între actorii lanțurilor regionale de valoare (producători, procesatori, distributori, retail și consumatori) poate dezvolta noi strategii de comercializare și lanțuri scurte pentru fermele mici. Astfel, platforma lansată de MADR pentru susținerea sectorului vegetal ar putea fi susținută printr-o mediere activă între magazinele agro-alimentare de proximitate, retailerii mici și fermierii înscriși pe platformă și ar putea agrega o ofertă cât mai eficientă (pe clase de calitate) la nivel de județ. Acest lucru ar valorifica la maxim recolta regională pentru asigurarea securității alimentare în regiune.

6. Diferențierea între varii tipuri de ferme mici în Programul Strategic

Tipologiile identificate prin proiectul SALSA arată faptul că abordarea politicilor publice pentru ferme mici poate fi diferențiată, orientată și adaptată nevoilor specifice fiecărui tip de fermă. Fermele mici convenționale, la limita subzistenței, precum și cele antreprenoriale, care accesează piața din ce în ce mai mult prin cooperative, ar trebui în primul rând încurajate să acceseze lanțuri alimentare cu valoare adăugată, în loc de vânzare en-gros la prețuri mici care predomină momentan. Valoarea adăugată poată fi obținută prin susținerea dezvoltării produselor locale, de nișă, certificate, dar și prin schimbarea reglementărilor pentru a permite dezvoltarea mai ușoară a unităților de procesare sau parteneriatele cu acestea pentru preluarea producției de calitatea a II-a și a III-a. Chiar și fermele mici, de tipul celor parțial implicate în agricultură și care nu contribuie în mod direct la securitatea alimentară, sunt esențiale pentru întinerirea zonelor rurale și diversificarea activităților economice din sate și de aceea ar trebui susținute în acest sens, prin îmbunătățirea serviciilor de baza la nivel de sat sau comună (servicii de educație, medicale, sociale și culturale).

În concluzie, fermele mici rămân un pilon fundamental al siguranței alimentare în România și necesită un mix de politici eficient care să vină în întâmpinarea nevoilor lor specifice, dictate de diminesiunile lor fizice și economice. Astfel, este bine să se țină cont nu doar de scheme de sprijin pentru ambii piloni ai PAC (plăți directe și dezvoltare rurală), ci și de integrarea și armonizarea diferitelor mecanisme din diversele programe, fonduri și regulamente disponibile la nivel european și național. Sprijinul destinat micilor fermieri ar trebui să fie disponibil atât la nivel național, cât și regional pentru a ne asigura că sistemul alimentar din România este rezilient și pregătit să facă față crizelor neprevăzute ce ne-ar putea afecta în următorii 20 de ani, fie ele epidemiologice, economice sau legate de schimbări climatice.

Referințe

[i] www.rndr.ro/legume

[ii] Agromania.ro (2020) „Studiu: România are capacitatea de a asigura întregul necesar de alimente al populației’, disponibil online aici

[iii] EUROSTAT (2018) “Farms and farmland in the European Union – statistics”, disponibil online aici

[iv] Proiectul SALSA (Small Farms, Small Food Businesses and Sustainable Food Security- Fermele mici, afacerile mici din domeniul hranei și securitate sustenabilă a hranei) este finațat prin programul HORIZON 2020 prin grantul nr. 677363, implementat în România de Highclere Consulting. Mai multe informații despre proiect pot fi obținute în Engleză pe site-ul proiectului http://www.salsa.uevora.pt/ dar și în Română pe pagina Highclere Consulting dedicată proiectului https://highclere-consulting.com/ce-facem/h2020-salsa/

[v] SALSA (2019) „SALSA Research Findings from Bistrita”, disponibil online aici

[vi] SALSA (2019) „SALSA Research Findings from Giurgiu”, disponibil online aici

[vii] SALSA (2020) „Sinteza Polici – Europa de Est”, disponibil online aici

[viii] SALSA (2019) „D6.2 Strategic framework for guiding decision-makers in the choice of appropriate support instruments (including the relevant evaluation and learning arrangements)”, disponibil online aici

[ix] Rural Development Research Plantform (2020) „Sprijinirea țăranilor – o prioritate pentru securitatea alimentară (și) în contextul crizei COVID-19!”, disponibilă online aici

[x] Recomandare făcută și de CRPE (2020) „Cum asigurăm securitatea alimentară a României pe timp de pandemie”, disponibilă online aici