AGRILINK: HCC la cea de a doua întâlnire a proiectului, Vila Real

Echipa proiectului AgriLink s-a întrunit, pentru a doua oară, în perioada 9-10 Noiembrie 2017 pentru  a dezbate și dezvolta, în continuare, documentul de referință (conceptual framework), studiile de caz și Laboratoarele Practice (Living Labs). 

Înâlnirea a fost organizată de Universitatea of Trás-os-Montes and Alto Douro împreună cu INRA și INRA Transfert. La întâlnire au fost prezenți în jur de 40 de parteneri, agenda fiind una încărcată. După o scurtă prezentare de la coordonatorul proiectului AgriLink, Pierre Labarthe, reuniunea a început cu o dezbatere plină de viață despre cadrul conceptual (WP1), incluzând câteva reflecții importante privind relația dintre inovația agricolă și sustenabilitate. 

Au urmat discuții intense despre studiile inovatoare de caz care urmează să fie întreprinse în 26 de regiuni (WP2), și s-au făcut progrese în ceea ce privește planificarea și înființarea celor șase laboratoare practice din WP3.

Pe parcursul întâlnirii, participanților li s-a reamintit importanța pachetul de lucru 5 care va integra toate datele și lecțiile învățate din WP2, 3 și 4 pentru a formula recomandări pentru comunicare și  diseminare (WP6).

Multe discuții s-au revărsat în mod inevitabil în ziua a 2-a a reuniunii, iar o serie de probleme metodologice importante au fost rezolvate rapid.

Urmăriți acest spațiu pentru mai multe noutăți despre studiile inovatoare de caz!

Reuniunea s-a încheiat cu o sesiune interactivă cu privire la activitățile de comunicare (WP6) și stabilirea, de comun acord, a următorilor pași pentru implicarea activă a tuturor partenerilor în creșterea eficienței și eficacității comunicării interne și externe. Întâlnirea a fost condusă de echipa Highclere.

A treia reuniune a consorțiului AgriLink este planificată provizoriu pentru iunie 2018.