AGRILINK – A doua întâlnire de instruire a echipei Living Lab

La mijlocul lunii septembrie 2018, eu și Irina, ne-am reîntâlnit în Leuven cu colegii noștri din Italia, Spania, Belgia, Olanda, Letonia și Norvegia pentru  a doua sesiune de instruire a echipei Living Lab. Principalele obiective au fost acelea de a ne informa cu privire la progresul fiecărei echipe privind activitatea intreprinsă pentru fiecare laborator și de a învăța unii de la alții,  de a lucra la abstractele ce acoperă activitatea laboratoarelor și  de a planifica acțiunile noastre pentru  următorul an. În ultimele șase luni echipa noastră a fost ocupată cu dezvoltarea ghidului financiar pentru producătorii de leguminoase din cadrul Cooperativei Carrefour Vărăști și am fost nerăbdători să împărtășim acest lucru cu ai  noștri colegi.

Prima zi – Hanne Liers and Hermann Schoorlemmer, coordonatorii de la Innovatiesteunpunt și   Wageningen University & Research ne-au  implicat într-un exerctițiu în care trebuia să punem pe hârtie așteptările pe care le avem cu privire la aceste laboratoare.

Pornind cu această energie, fiecare am avut mici prezentări în care am povestit despre progresul pe care l-am realizat, menționând perlele (reușitele) și piesele de puzzle (obstacolele). Temele aduse în discuție de reprezentanții celorlalte cinci laboratoare practice se referă la: colaborarea  cu fermierii pentru  a avea un plan de rotație a culturilor, un plan integrat de gestionare a dăunătorilor, utilizarea culturilor intercalate în producția de porumb, o platformă de cunoștințe și pentru  crearea producției locale și a vânzărilor de pâine.

Am vorbit despre începutul colaborării noastre cu micii producători de legume, despre cât de importană este  încrederea lor față de echipa noastră pe parcursul acestui process, dar și despre provocarea de a adresa  necesitățile lor  fiscale către experți în doemniu pentru a dezvolta cele mai potrivite materiale. Acest proces complex de informare și coordonare cu expertului fiscal a fost condus de colega noastră Raluca, deoarece ea a realizat o analiză detaliată a nevoilor acestor producători în timpul unui alt proiect H2020, denumit SALSA, axat pe securitatea alimentară și nutriție.

Laboratorul nostru a atras atenția colegilor noștri, deoarce erau intrigați de lipsa implcării consultanților publici  în oferirea de sprijin in materie de fiscaltate micilor fermieri. M-am referit din nou la studiul PRO AKIS și la propria mea cercetare recentă, în care se arată prăbușirea sistemului consultativ public și consecințele sale grave, în special în rândul micilor fermieri, cărora le este greu să navigheze într-o legislație și condiții de piață în continuă schimbare. Misiunea Living Lab-ului este aceea de a completa acest vid și a căuta să îi ajute pe membrii unei cooperative să-și consolideze capacitatea fiscală.

După momentul facilitatorilor au urmat monitorii, unde Irina a prezentat o actualizare a strategiei sale de monitorizare și anume elaborarea unei evaluări de bază necesare pentru a măsura impactul „intervențiilor noastre”.

Bijuteria zilei, din punctul meu de vedere, a fost un exercițiu peer to peer, în care fiecare laborator a prezentat un obstacol sau o problemă în ceea ce privește progresul lor, în grup în 5 minute, grupul a pus apoi întrebări deschise pentru a înțelege mai bine problema și pentru a-I face pe organizatorii  laboratorului  să vadă problema din alte perspective. Acest lucru a fost deosebit de util și am apreciat sfaturile pe care le-am primit. De exemplu, pentru îngrijorarea noastră cu privire la provocarea instruirii in problemele fiscal a 100 de producători, cu diferite niveluri de înțelegere și orientare către afaceri  ni s-a sugerat să facem mai întâi un prototip pe care să îl aplicăm unui grup mai mic și cu care să testăm mai întâi modelul nostru, ca mai   apoi să îl ajustăm pentru restul grupului.

După acest moment foarte intens și serios, am fost provocați să începem să desenăm pentru a dezvolta materiale pedagogice online. Fiecare laborator a avut ocazia să facă un scenariu al abordării lor, imaginându-ne ce am putea spune printr-un film realizat din nouă fotografii.

A doua zi – În a doua zi, abstractele la care am lucrat cu o zi înainte au fost revizuite intern – acestea sunt niște descrieri foarte scurte care spun povestea  activitatății noastre de până acum – un exercițiu foarte bun pentru fiecare dintre noi și un bun material de comunicare pentru publicul larg. Apoi am terminat intens, lucrând în echipă – evaluator și facilitator. Irina și cu mine stabilim planul de acțiune pentru următoarele 12 luni. Pe lista noastră se află finalizarea ghidului fiscal și facilitarea și diseminarea conținutului acestuia între legumicultorii din Vărăști.

Cosmina Dinu, Highclere Consulting

www.highclere-consulting.com